Selfhtml


Ieși afară, și salvează-te!

Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei, și să nu fiți loviți cu urgiile ei! (Apocalipsa 18:4).
Dacă tu te afli într-un grup religios, în care nu domnește sfințenie, ci unde predomină păcatul, atunci chemarea lui Dumnezeu este făcută pentru tine, personal: Ieși din mijocul ei, poporul Meu! Dacă vei rămîne într-un loc necurat, atunci tu vei fi părtaș la păcatele acestui loc, și vei fi lovit înpreună cu cei ce sînt acolo de mînia lui Dumnezeu, pe care El o toarnă în acest timp peste toate religile false.
Dumnezeu adună acum pe copii Săi din toate denumirile religioase. Poate în trecut aceste denumiri au fost plăcute lui Dumnezeu, dar acuma sînt într-o stare căzută. Nu sta acolo, pentru a fi o lumină, pentru că tu nu poți să-i salvezi! Salvează-ți sufletul tău, dacă vrei să fii un copil a lui Dumnezeu! Nici Lot nu a putut să salveze Sodoma, ci doar el, a reușit să iasă, înainte de a ploa foc și pucioasă pe acel oraș.